0.6 C
Iași
sâmbătă, februarie 21, 2026

Elena Udrea, însoțită de fiica sa în prima zi de școală: Eleganță, fericire și emoții – o amintire de familie demnă de pus în ramă.

Must Read

Elena Udrea a trăit una dintre cele mai emoționante zile din ultimii ani, fiind alături de fiica sa, Eva, în prima zi de școală. După o perioadă de separare, fostul ministru a reușit să-și vadă visul împlinit: să-și ții copilul de mână în prima zi din clasa întâi.

Pe 8 septembrie, prima zi de școală, a coincis cu o mare sărbătoare, Nașterea Maicii Domnului. A fost o zi festivă și pentru Elena Udrea, care și-a dus fetița, Eva Maria, în clasa întâi. Anul trecut, în clasa pregătitoare, a fost alături de ea doar Adrian Alexandrov.

Cum a apărut Elena Udrea în curtea școlii

„Ce zi minunată! După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate și dorința mea și a Evei de a fi împreună, de mână, în prima ei zi de școală, s-a împlinit! Am avut amândouă emoții, dar și multe momente de fericire! Ce mândră și încrezătoare a fost Eva, venind cu tati și, de data aceasta, și cu mami, ca toți ceilalți copii la începutul clasei I!

Și, pe lângă toate acestea, este prima la Catalog! Îi urez să fie prima în tot ceea ce îi place să facă! Le urez tuturor elevilor un an școlar plin de rezultate excelente, să se bucure de școală, de colegi, de învățători și profesori! La mulți ani celor sărbătoriți astăzi! Cei care poartă acest nume să fie ocrotiți de Sfânta Fecioară Maria, azi și în fiecare zi!”, este mesajul publicat de Elena Udrea pe Facebook.

Fostul ministru a ales o ținută elegantă, care a atras priviri. Elena Udrea a purtat o rochie cu dungi alb-negru, pantofi cu toc, iar părul a fost lăsat liber. Eva, îmbrăcată în uniforma școlii (tricou polo bleumarin cu logo și fustă plisată crem), stă între părinții ei, având o expresie senină și încrezătoare. Tatăl, Adrian Alexandrov, s-a îmbrăcat casual-elegant, cu o cămașă bleu și pantaloni albi. Imagina este potrivită pentru albumul familiei, alături de fotografiile în care, în prima zi de școală, a fost prezent doar tatăl.