Decizia a fost anunțată de ministrul de externe Winston Peters în cadrul Adunării Generale a ONU, un forum internațional de mare importanță unde se discută subiecte esențiale pentru comunitatea globală. Peters a subliniat angajamentul țării sale față de o soluție cu două state, referindu-se la conflictul israeliano-palestinian. Această soluție ar implica, pe de o parte, recunoașterea dreptului Israelului de a exista ca stat și, pe de altă parte, crearea unui stat palestinian care să coexiste în pace și securitate.
Cu toate acestea, Peters a făcut un punct important: în ciuda sprijinului exprimat pentru această soluție, Noua Zeelandă nu recunoaște încă formal statul Palestina. Această poziție este unul dintre motivele pentru care decizia a fost întâmpinată cu reacții mixte în rândul comunității internaționale. Uniunea Europeană și diverse organizații internaționale au avansat ideea recunoașterii Palestinei, considerând că acest lucru ar putea contribui la consolidarea stabilității în regiune.
Peters a argumentat că recunoașterea statalității Palestinei ar putea, în realitate, să complice și mai mult eforturile deja dificile de a obține un armistițiu. În coluziune cu un conflict atât de complex și dureros, recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian ar putea fi percepută ca o provocare de către Israel, ceea ce ar duce la intensificarea tensiunilor. De asemenea, aceasta ar putea afecta discuțiile de pace care sunt deja extrem de fragile.
Ministrul a subliniat și faptul că, deși abordarea Noii Zeelande este una prudentă, țara sa rămâne deschisă dialogului și colaborării internaționale. De-a lungul anilor, Noua Zeelandă a fost un susținător activ al păcii în Orientul Mijlociu, participând la diverse inițiative care vizează promovarea dialogului între cele două părți. Peters a reafirmat că, pe termen lung, stabilirea păcii durabile în regiune necesită o abordare diplomatică, bazată pe negocieri și pe respect reciproc.
În concluzie, decizia Noii Zeelande de a nu recunoaște încă statul Palestina, în ciuda angajamentului față de o soluție cu două state, reflectă o poziție echilibrată, care ia în considerare complexitatea conflictului și nevoia de a menține dialogul. Este o abordare care caută să prevină agravarea tensiunilor și să faciliteze discuțiile între părțile implicate. Într-o lume în care conflictele armate sunt frecvente și soluțiile pașnice sunt deseori greu de obținut, pașii prudenți și măsura în diplomatie sunt esențiale pentru un viitor mai bun în Orientul Mijlociu. Pe parcursul mandatului său, Peters va trebui să navigheze cu abilitate prin aceste ape tulburi, având în vedere nu doar poziția țării sale, ci și impactul deciziilor sale asupra stabilității regiunii.
