Durerea unui bărbat care și-a pierdut soția pe trecerea de pietoni: „Nu pot trăi știind că nu mai vine acasă”
Cimitirul de la marginea orașului era plin de lacrimi și tăcere. Sub cerul mohorât de toamnă, zeci de persoane au venit să-și ia rămas-bun de la Elena, o femeie tânără și mamă a doi copii, care a fost ucisă într-o fracțiune de secundă din cauza neatenției unui șofer grăbit. Pe măsură ce sicriul descindea în pământ, durerea celor din familie a atins cote greu de suportat.
Andrei, soțul ei, își găsea cu greu resursele să rămână în picioare. Copleșit de suferință, s-a apropiat de marginea gropii și, cu vocea tremurândă, a rostit cuvinte care au frânt inimile celor prezenți:
„Îți promit, iubita mea… îți promit că n-o să te uit niciodată. O să le povestesc copiilor despre tine în fiecare zi.”
Momentul a fost de o intensitate copleșitoare. Mulțimea a izbucnit în plâns, iar preotul a făcut un pas înapoi, lăsându-l pe Andrei să-și strângă pentru ultima dată mâna soției — o atingere pe sicriul rece, între două lumi despărțite de soartă.
Elena avea doar 34 de ani. Ieșise de acasă cu căruciorul și fetița cea mică pentru a-și lua băiețelul de la școală. Nu a mai ajuns. Un șofer tânăr și neatent a spulberat-o chiar pe trecerea de pietoni. Copila a supraviețuit cu răni minore, dar viața familiei s-a fracturat.
„Nu există zi în care să nu-mi doresc să fi fost eu în locul ei”, a spus Andrei, cu ochii în lacrimi. „Ea era inima casei noastre. Tot ce aveam.”
Cei doi se mutaseră recent, visând la un nou început. Aveau planuri și speranțe, iar Elena dorea să deschidă o mică afacere. În locul acestor visuri, acum rămân doar amintirile și o durere profundă.
Pe coroana albă, soțul a așezat un bilețel scris de mână: „Pentru totdeauna, iubita mea. Ți-am promis că o să avem grijă de copii. Și o voi face.”
În liniștea cimitirului, promisiunea lui a rămas ca un ecou ce nu se stinge: dovada că iubirea adevărată nu moare — ea continuă să trăiască, chiar și dincolo de moarte.
