2.2 C
Iași
joi, noiembrie 21, 2024

10 ilustrații care arată cât de mult s-a schimbat lumea

Must Read

Timpul trece cu o viteză amețitoare pentru unii şi prea încet pentru alții. Depinde de context 😉 Ideea e că lumea se schimbă, uneori radical, şi odată cu ea şi noi.

Uite 10 ilustrații care îți arată cât de mult s-a schimbat lumea. În bine sau în rău? Tu să ne spui!

Noi toți suntem mai norocoși decât am crede, dar tot ne ocupăm mintea gândindu-ne la lucrurile pe care nu le avem. Luăm de bune frumusețea naturii, prietenia, relațiile cu cei apropiați și chiar ideea însăși de viață. Problemele cu care ne confruntăm azi sunt nesemnificative în raport cu cele de acum o sută de ani.

   

1. Importanța mâncării

 

Astăzi lumea nu e ușor de mulțumit în privința mâncării. De fapt, oamenii nu au avut mereu atâtea opțiuni din care să aleagă.

Totuși, dacă stai să te gândești, s-ar putea ca ceea ce mâncăm acum să fie mai dăunător pentru noi decât ceea ce mâncau strămoșii noștri. Deși mulți dintre noi nu ne dăm seama cât de mult s-au schimbat obiceiurile noastre alimentare în ultimii ani, comparând hrana de acum cu cea din 1900, s-ar putea să avem mari surprize.

Cărțile de bucate din vremea aceea te-ar face cu sigurață să te miri transformările uriașe care s-au petrecut în societatea românească.

2. Comunicarea

 

Astăzi, despărțirile sunt mult mai frecvente decât atunci, pentru că se folosește messengerul sau aplicațiile pentru mesaje. Nu se mai trimit scrisori.

3. Ce înseamnă munca grea

Copiii cred mereu că părinții îi pun să facă munci grele, dat definiția acesteia s-a schimbat mult în ultima sută de ani.

 

4. Inovațiile în tehnologie și știință

Astăzi, oamenii își pot planifica ușor viața de familie, fiindcă există numeroase metode de contracepție.

Dacă familile de rând aveau un număr foarte mare de copii, pentru că nu existau metode contraceptive, prostituatele nu puteau sub nicio formă să devină mame. Despre Roma Antică există o legendă macabră care spune că prostituatele care duceau sarcina până la sfârșit își ucideau pruncii imediat după naștere.

 

5. E ușor să iei lucrurile de bune

Trebuie să apreciem și să fim recunoscători pentru toate lucrurile pe care le avem și care vor veni.