Cristian Tudor Popescu (CTP) analizează comparativ activitățile internaționale ale Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, și Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, evidențiind o diferență semnificativă în anvergura și eficiența acțiunilor lor pe scena globală. Potrivit lui CTP, Maia Sandu se distinge prin determinarea sa de a face față provocărilor externe, în special celor venite din direcția Kremlinului, și prin realizările sale în consolidarea puterii politice în Moldova.
Maia Sandu a demonstrat o capacitate remarcabilă de a naviga în contextul tensiunilor geopolitice, obținând, de asemenea, progrese semnificative în combaterea crimei organizate, un aspect critic pentru stabilitatea și integritatea țării sale. În această lumină, CTP subliniază importanța susținerii internaționale de care beneficiază Sandu. Aceasta a avut întâlniri fructuoase cu lideri europeni și americani, câștigând astfel nu doar sprijin politic, dar și legitimare pe scena internațională.
În contrast, Nicușor Dan, deși la cârma unui oraș important precum București, este criticat de CTP pentru absența unei viziuni clare în politica externă. Se menționează faptul că Dan nu a reușit să își impună autoritatea în fața Partidului Social Democrat (PSD), ceea ce l-a lăsat vulnerabil în fața influențelor politice interne și externe. Această neputință de a se afirma nu doar în plan național, ci și pe plan internațional, reflectă o lipsă de consolidare a puterii lui Dan în fața provocărilor cu care se confruntă România.
Deși reușitele Maiei Sandu în campania împotriva crimei organizate și în promovarea democrației sunt admirate, CTP consideră că Nicușor Dan trebuie să își ajusteze strategiile pentru a avea un impact similar. Criticile aduse lui Dan se concentrează pe incapacitatea sa de a genera schimbări profunde în structurile instituțiilor de forță din România și de a-și construi o relație solidă cu partenerii internaționali.
Aceste observații sugerează că, în timp ce Maia Sandu își afirmă cu success poziția pe scena internațională, având un rol activ în promovarea intereselor Moldovei, Nicușor Dan riscă să rămână într-o umbră politică, incapabil să atragă atenția și sprijinul necesar pentru a avansa agenda Bucureștiului pe plan global. Necesitatea de reforme și de o strategie mai activă de cooperare internațională devine astfel o temă esențială în discursul polițist al lui Nicușor Dan.
În concluzie, Cristian Tudor Popescu ilustrează prin această comparație nu doar performanțele individuale ale celor doi lideri, ci și implicațiile mai largi asupra stabilității politice și a influenței internaționale a celor două țări. În timp ce Maia Sandu reușește să își întărească poziția și să faca față provocărilor, Nicușor Dan trebuie să își revizuiască abordările pentru a nu lăsa România pe marginea scenei internaționale.
