Politica din România reflectă o diversitate largă de caractere, motiv pentru care nu este corect să generalizăm. Într-adevăr, găsim atât politicieni de calitate, dar și mulți care nu se ridică la standardele dorite. Toată lumea este conștientă că lucrurile nu merg cum ar trebui în țară, o situație care persistă de ani buni. Totuși, a spune că toți politicienii sunt vinovați ar fi un simplist. Responsabilitatea revine celor care se pot încadra în termenii pe care limba română ni-i propune, cum ar fi: derbedei, haimanale, golani și altele. Este interesant de observat că multe dintre aceste cuvinte au origini turcești, dar nu turcii sunt de vină pentru răspândirea acestor tipologii pe scena noastră politică. În schimb, putem vorbi despre un electorat care, dintr-o anumită masochism, tinde să accepte aceste situații.
Pătrunzând în natura alegerilor politice, devine evident cum unii politicieni ajung să aleagă modele din literatura autohtonă. De exemplu, personajul Nae Girimea devine lider de partid, dar se identifică și cu trăsăturile lui Farfuridi sau Tipătescu. Iar Coana Joițica devine lider la liberali, înconjurată de indivizi care împrospătează atmosfera de nepăsare și corupție. Agamiță Dandanache este acum senator, iar Jupîn Dumitrache preferă departamentul de Interne. Aceste personaje literare ne ajută să înțelegem absurditatea multor situații întâlnite în viața politică.
Inferioritatea caracterului se manifestă și prin intermediul diferitelor „dame” care populează scena politică, astfel cum le vedem în comediile de odinioară. Mița Baston, Didina Mazu și altele sunt alese specific pentru a sublinia stricăciunea din societatea noastră. Politicienii din zilele noastre sunt adesea înfățișați ca având vieți tumultoase, cu trădări și crize de furie, o imagine care pare să reflecte și dificultățile reale cu care se confruntă țara.
O altă problemă semnificativă este aceea a absenței unei voințe politice reale, cu mențiuni că „procoror” lipsește orașul și, când vine, își concentrează acțiunile asupra oamenilor cinstiți. Aceste observații sunt relevante, mai ales în lumina stilului de viață al politicienilor, care preferă „costumele turcești” de carnaval, ignorând cu desăvârșire Europa. „Să-și vadă de treburile ei!” devine un refren repetat.
Spectacolul oferit zilnic de politicieni seamănă mai degrabă cu divertismentele unei comedii absurde, cu momente hilare dar triste în același timp. Aceste situații fac parte din tiparul nostru de a supraviețui, transformând neajunsurile în surse de haz, chiar dacă, pe termen lung, acest mecanism poate conduce la disperare. Astfel, rămâne o întrebare deschisă: până când putem continua să râdem, fără să ne întrebăm serios de viitorul nostru?
