O tragedie devastatoare a zguduit comunitatea din Roma, după ce trei membri ai aceleași familii au fost găsiți decedați în locuința lor din cartierul Pietralata. Luca Abbasciano, în vârstă de 42 de ani, soția sa, Valentina Pambianco, de 41 de ani, și fiica lor, Bianca, în vârstă de doar 5 ani, au murit într-un incident care ridică numeroase întrebări pentru autorități.
Alarma a fost dată după ce rudele nu au reușit să ia legătura cu cei trei timp de câteva ore. Îngrijorați, apropiații au solicitat intervenția autorităților. Carabinierii și pompierii au ajuns la locuința din Pietralata și au fost nevoiți să forțeze intrarea.
În interior, salvatorii au descoperit trupurile celor doi părinți împreună cu cele ale fetiței lor. De asemenea, în aceeași locuință a fost găsit decedat și câinele familiei.
Conform informațiilor raportate de presa italiană, se pare că Luca și Valentina și-au pus capăt zilelor după ce și-au ucis fiica, folosind arma pe care o dețineau legal. Ancheta va stabili exact cine a tras și cum s-au desfășurat ultimele momente ale familiei.
Bianca se confrunta cu probleme medicale severe încă de la naștere. Venind pe lume prematur, dizabilitatea gravă de care suferea le-a schimbat radical viața părinților. Valentina își abandonase locul de muncă pentru a se ocupa de copil, în timp ce Luca continua să muncească, încercând să adapteze locuința pentru nevoile familiei.
Cei doi au căutat soluții pentru starea de sănătate a fiicei lor și au considerat chiar posibilitatea de a pleca în străinătate pentru tratament. În tot acest timp, familia a beneficiat și de sprijin din partea serviciilor sociale.
Vecinii au observat, însă, că după nașterea Biancăi, Valentina devenise tot mai retrasă. Locuitorii din zonă își amintesc că femeia era foarte fericită în perioada sarcinii, dar comportamentul ei s-ar fi schimbat ulterior.
După tragedie, anchetatorii au găsit în locuință mai multe scrisori adresate rudelor și prietenilor. Mesajele conțineau scuze, explicații și chiar indicații pentru perioada de după moartea celor doi.
Unul dintre mesajele lăsate a atragit în mod special atenția. În bilet, Luca și Valentina au menționat că nu mai puteau face față situației în care se aflau. „Nu putem face asta singuri”, au scris, un mesaj care reflectă disperarea în care ajunseseră.
O altă scrisoare era destinată surorii lui Luca, în care acesta îi cerea să aibă grijă de tatăl lor.
Anchetatorii continuă să investigheze pentru a reconstitui ultimele ore ale familiei și pentru a determina cine a fost responsabil de moartea Biancăi și cum s-a produs această tragedie. Cazul a stârnit o puternică reacție în comunitatea din Pietralata, unde vecinii afirmă că familia părea calmă și nimeni nu-și putea imagina un asemenea final.

