Recent, am avut ocazia să citesc volumul de interviuri publicat de doamna Daniela Georgescu, intitulat „Cu Dumnezeu prin cetatea asediată. Dialoguri de supraviețuire”, la Editura Vremea. Ca persoană care apreciază întâlnirile esențiale și dialogul, mai mult decât reflecția solitară, am parcurs cartea cu o emoție profundă. Desigur, solitudea își are locul în formarea noastră personală, dar deschiderea spre ceilalți și întâlnirile revelatoare sunt esențiale pentru evoluția noastră. Îmi vin în minte cuvintele din introducerea cărții mele de interviuri, „Față către față. Întâlniri și portrete”, care subliniază ideea că, deși cărțile ne pot educa, adevăratele lecții vin de la oamenii pe care îi întâlnim.
Interviul este un proces complex, în care trebuie să existe mai multe condiții favorabile. Nu este vorba doar de o poză alături de o celebritate, ci de un partener care să clarifice și să lumineze. Motivele care stau la baza acestui demers pot varia. Uneori, este vorba despre o admirație sinceră, iar alteori despre circumstanțe norocoase sau căutări mai subtile, neobosite. Am scris odată despre îngeri ca simboluri ale medierii între divin și omenesc, și cred că aceștia facilitează și întâlnirile formative între oameni și parcursul lor destinic.
În cartea doamnei Georgescu, se regăsesc interlocutori deosebiți, fiecare aducând o contribuție unică. De la Ioan Aurel Pop și Teodor Baconschi, până la Vladimir Tismăneanu și Ana Blandiana, cititorul este invitat să exploreze diverse perspective. Fiecare interviu ne arată nu doar experiența unui individ, ci și textura vieților interconectate. Cheia succesului acestor întâlniri constă în întrebările formulate, în autenticitatea căutărilor noastre și în deschiderea față de ceilalți. Atunci când întrebările și răspunsurile sunt în armonie, cititorul devine un martor activ al propriei sale căutări.
Felicitările mele se îndreaptă către doamna Daniela Georgescu pentru efortul său de a aduce aceste voci împreună și de a crea un spațiu de reflecție.
Recent, m-a impresionat și un pasaj dintr-o carte amuzantă a lui Robert Schnakenberg, „Viața secretă a marilor scriitori”. Acesta face referire la Tolstoi, care, până la sfârșitul zilelor, a rămas un iconoclast. Prietenii săi l-au îndemnat să se împace cu Biserica Ortodoxă Rusă, dar Tolstoi a refuzat, afirmând: „Chiar și în această vale a umbrelor morții, doi și cu doi nu fac șase”. Această frază este adesea interpretată eronat ca fiind ultimele sale cuvinte, când de fapt ultimul său gând a fost „Dar mujicii… Cum mor mujicii!”.
În ceea ce privește filosofia, Radhakrishnan, în comentariile sale despre Isha Upanishad, sugerează că imanța nu este mai puțin plină decât transcendența, ci este un plin derivat, care participă la plinătatea realității originare. Această tema profundă ne invită la o reflecție asupra legăturii dintre lucrarea divină și manifestările acesteia în lume. În final, rămânem cu întrebări cruciale privind natura realității și locul nostru în ea.
