17.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Impozit mai mic cu 50% în 2024. Cine sunt proprietarii de locuințe care vor beneficia de această reducere

Must Read

Anul 2024 vine cu o veste bună pentru unii proprietari de locuințe. Astfel, unii proprietari de apartamente vor beneficia, în anul 2024, de o scădere cu 50% a impozitului pe casă.

Cum este posibil așa ceva și unde se întâmplă acest lucru în România?

Cine sunt proprietarii de locuințe care vor beneficia de această reducere

Potrivit primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în anul 2024, persoanelele care vor reface fațadele blocurilor vor primi o scădere a impozitului cu 50%.

Mai mult decât atât, potrivit Olguței Vasilescu, cei care și-au refăcut fața blocului pot solicita reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate, pentru o perioadă de trei ani, la Direcția de Taxe și Impozite.

”Primii locatari care vor beneficia, în 2024, de reducerea impozitului cu 50%, deoarece și-au refăcut fațadele blocurilor, sunt cei care aparțin Asociației de Proprietari numărul 3, din cartierul craiovean Valea Roșie. Reamintesc tuturor craiovenilor că le revine obligația întreținerii fațadelor imobilelor, iar dacă nu o fac sunt pasibili de amenzi.

În cazul în care și-au refăcut fațadele, ei pot solicita reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate, pentru o perioadă de trei ani, la Direcția de Taxe și Impozite. Felicitări pentru proprietarii care au înțeles necesitatea reparării fațadei chiar dacă nu au agreat să intre în programul de finanțare a reabilitării termice pe fonduri europene și pentru președinta Asociației, doamna Maria Stan!”, a spus Olguța Vasilescu.

Cum se calculează impozitul

Impozitul pe clădire se plătește în funcție de destinația acesteia. Există un impozit pentru clădirile rezidențiale, destinate strict locuitului. Iar alte sume sunt de plată către stat pentru clădirile nerezidențiale, folosite în scop economic, ca sediile firmelor sau persoanelor fizice autorizate, spațiile comerciale, cabinetele individuale etc.

Dacă deții, ca persoană fizică, o clădire rezidențială și, eventual, și o clădire-anexă, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Cota exactă a impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.