Într-o lume în care matematica este adesea percepută ca un subiect temut de copii, Mihail Iordache, un tânăr profesor de 26 de ani din Câmpina, arată că schimbarea este posibilă. Absolvent al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” și al Facultății de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnică din București, Mihail a transformat sala de clasă într-un spațiu unde elevii își pot descoperi potențialul, iar matematica devine o aventură captivantă.
După ce a finalizat studiile în 2022, Mihail a înființat două centre de meditații, unul în Câmpina și altul în București. În doar câțiva ani, a reușit să schimbe viețile a sute de elevi. Metodele sale inovatoare și pasiunea pentru predare l-au făcut să fie cunoscut drept „magicianul” matematicii.
„Atunci când un elev îmi calcă pragul, primul lucru pe care-l întreb este care sunt dorințele și obiectivele lui. Apoi, îl invit la o testare. Indiferent dacă obține nota 3 sau 4, eu continui să-l susțin până ajunge la 9 sau 10”, explică Mihail pentru observatorulph.ro.
Povestea lui Mihail: o oportunitate pentru fiecare elev
Dar reușita nu se bazează doar pe perseverență. Mihail combină metodele neconvenționale cu multă empatie pentru a-i motiva pe elevi. De exemplu, chiar și la ora 22:00, le trimite întrebări pe WhatsApp, provocându-i să răspundă.
„Îi întreb, de exemplu, care este teorema sinusului. Îi punctez în funcție de ordinea răspunsurilor date. Când strâng 50 de puncte, primesc o ședință gratuită. Astfel, îi stimulez să fie atenți și să învețe. Vreau să îi fac să învețe chiar și când așteaptă la coadă la cumpărături. În loc să petreacă timpul pe TikTok, ei răspund la întrebări. În acest mod, învață fără să-și dea seama.”, povestește profesorul.
Elevii lui Mihail nu sunt doar „studii de matematică”, ci parteneri într-un proces educațional personalizat. În centrele sale de meditații, elevii sunt organizați în grupuri omogene, astfel încât fiecare să învețe în ritmul propriu, fără presiunea de a ține pasul cu colegii mai avansați.
„Matematica este ca și gătitul. Nu trebuie să sari peste etape. Dacă omiti un ingredient, rezultatul final va fi afectat. Îi învăț pe copii să analizeze totul prin prisma gândirii logice. Mă străduiesc să fac asta, chiar și atunci când petrec șapte, opt ore pe zi alături de ei”, afirmă Mihail pentru sursa menționată.
Un alt aspect care îl deosebește pe Mihail este angajamentul său față de elevii din medii defavorizate sau cu nevoi speciale.
„Lucrez cu 31 de copii nevoiași cărora le ofer meditații gratuite, dar și cu șapte elevi cu sindrom Down, pe care nimeni nu i-a dorit din cauza dificultății de a colabora cu ei. Deși nu toți se acomodează cu stilul meu, mă străduiesc să extrag ce e mai bun din fiecare”, a adăugat acesta.
Rezultatele vorbesc de la sine
În ultimul an, 31 dintre elevii lui Mihail au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, iar mulți alții au trecut de la corigență la rezultate excepționale. Pentru Mihail, succesul fiecărui elev reprezintă o confirmare a relevanței muncii sale.
„Pe mine mă interesază rezultatele. De la un elev cu corigențe vreau să construiesc un performer.”, conchide profesorul care, prin metodele sale inovatoare, reușește să inspire o întreagă generație.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații bine cunoscute din România.