Expresia „nu ştii niciodată cât de mult ţii la cineva, până când nu-l pierzi” este cât de poate de adevărată şi poate fi aplicată în multe cazuri.
Iar pentru câţiva mecanici de locomotivă din Tulsa, Oklahoma, acel cineva era o fetiţă pe nume Rio, care le făcea zilnic cu mâna de la o fereastră de lângă liniile de tren.
La trei ani după ce au început să-i răspundă fetiţei la gestul ei, mecanicii de locomotivă au observat că fetita nu mai apărea la fereastră. În locul ei au putut vedea un semn – care le-a frânt inimile.
Briana Hefley Shepard a publicat povestea emoţionantă pe pagina de Facebook Love What Matters, şi o puteţi citi integral mai jos:
„Afacerea noastră de familie s-a mutat în noua locaţie cu aproximativ trei ani în urmă. Clădirea este situată chiar de-a lungul liniilor de cale ferată, ceea ce înseamnă că avem un loc în primul rând pentru a vedea toate locomotivele care trec. Copilul a făcut o pasiune pentru asta.”
„Nu a durat prea mult până când mecanicii de locomotivă să observe că ea le făcea cu mâna, iar aceştia să răspundă salutului ei. Odată cu trecerea timpului, acest lucru a devenit ritualul lor zilnic. Când îi auzea sunând din goarnă, fetiţa alerga la fereastră, ei deschideau geamul locomotivei şi toată lumea făcea cu mâna zâmbind cu gura până la urechi. Îmi dădeau lacrimile aproape de fiecare dată.”
„Mecanicii au sunat din goarnă, au deschis geamurile, dar eu eram singura care stătea acolo plângând şi făcând din inerţie cu mâna. A doua zi am făcut o pancartă. Pur şi simplu am scris: ‘A început şcoala.’ Am auzit fluieratul locomotivei, am alergat la fereastră şi am ridicat cartonul. Asta a fost acum trei săptămâni.”
„Azi dimineaţă, după ce am intrat în magazin, cineva a bătut la uşă. Era un bărbat într-o cămaşă galben deschisă, cu dopuri de urechi atârnând. Am presupus că era un lucrător în construcţii care a venit să vorbească despre vreo lucrare, pentru că asta facem noi aici. M-am înşelat. Omul se afla acolo ca să întrebe despre fetiţa cu părul blond care făcea cu mâna la trenuri.”
„Era unul dintre acei mecanici şi cu toţii se întrebau ce s-a întâmplat cu ea. Astăzi aveau o garnitură incompletă, aşa că au oprit pe traseu, au mers până la clădirea noastră şi au bătut la uşă. Vai, ce-am plâns. Ei au văzut mesajul meu, dar nu au putut înţelege ceea ce scria. Au presupus că a început şcoala, dar trebuiau să se asigure. Bărbatul mi-a spus că salutul ei le-a făcut zilele mai frumoase. Timp de trei ani au împărtăşit aceste momente.”
„Îşi doreau să facă ceva pentru ea; le lipseşte. M-a întrebat dacă i-ar putea trimite ceva, la care eu am spus, bineînţeles! Îi vor trimite un cadou pentru ziua ei de naştere peste câteva săptămâni.”
„Să asist la prietenia lor atât de neobişnuită pe parcursul celor câţiva ani, a fost ceva de-a dreptul magic. Să ştiu că şi aceşti oameni sunt afectaţi în aceeaşi măsură ca şi noi, îmi umple inima cu iubire şi speranţă. Vizita de astăzi şi prietenia lor faţă de fetită mi-au reafirmat încrederea în bunătate şi umanitate. Acestea sunt momentele de care ne vom aduce mereu aminte.”
Fata îşi va aminti mereu cum stătea în picioare la fereastră privind spre trenuri, făcându-le cu mâna mecanicilor şi auzind cum aceştia sună fluierul locomotivei doar pentru ea.
Puţină bunătate înseamnă foarte mult, la fel ca aceea pe care lucrătorii feroviari i-au arătat-o acestei fetiţe, marcându-i viaţa pentru totdeauna.
Aceasta este o poveste minunată despre prietenie şi despre cum lucrurile mici din viaţă pot face o diferenţă – nu ar trebui să ezităm niciodată să facem ceva frumos pentru un străin.
Vă rugăm să distribuiţi acest articol prietenilor şi celor dragi!
