25.3 C
Iași
luni, aprilie 21, 2025

Simona Halep, anunț de ultim moment în procesul de dopaj în care e implicată

Must Read

Simona Halep așteaptă de la finalul lunii iunie un răspuns privind suspendarea sa din tenis, însă cei de la Sport Resolutions au amânat din nou, iar românca a reacționat imediat

Simona Halep are mai bine de un an de zile de la ultimul meci oficial în tenis, iar de două luni sportiva noastră așteaptă verdictul celor de la Sport Resolutions în cazul de dopaj.

Simona Halep, devastată după o nouă amânare în procesul de dopaj

Joi, câștigătoarea de Grand Slam a postat un mesaj pe Instagram prin care a anunțat că procesul ei suferă o nouă amânare.

„Astăzi am aflat că verdictul în cazul meu, ce ar fi trebuit să vină săptămâna aceasta, a suferit încă o amânare. Este foarte dezamăgitor, întrucât întotdeauna am cerut doar să fiu judecată. Este greu să explic cât de mult m-au afectat și mă afectează în continuare aceste amânări”, a scris sportiva pe Instagram.

Simona Halep says the decision in her case has been delayed again.

“It is hard to explain the emotional toll these delays have had & continue to have on me.”

How much longer will she have to wait for a verdict.

Seriously? pic.twitter.com/TvatCry4A6

— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) August 31, 2023

Simona Halep: „Așteptarea a fost un calvar. Nu am amânat eu niciodată acest caz”

Într-un interviu acordat pentru Eurosport, Simona Halep a dezvăluit emoțiile prin care a trecut de fiecare dată când spera că va fi audiată, dar și descurajarea pe care o simțea la fiecare amânare.

„Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată pentru că îmi doream foarte mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată şi să vedem ce se întâmplă.

Aşteptarea a fost un calvar, pentru că în viaţă incertitudinea şi faptul că nu ai nicio putere îţi creează mari dificultăţi, e greu să trăieşti în stilul acesta.

A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranţe de la o amânare la alta. M-am antrenat intens, mi-am dorit să fiu pe teren, am început să privesc tenisul altfel şi am apreciat fiecare zi petrecută la antrenament.

Dar, de fiecare dată când se amâna audierea, parcă primeam o lovitură puternică şi mă descurajam din nou. Au fost foarte multe suişuri şi coborâşuri, dar pot să spun că am gestionat destul de bine şi nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis.

Nu am amânat eu niciodată acest caz, această audiere. Tot timpul cei care m-au acuzat au amânat, eu am vrut cât mai repede să fiu judecată şi să primesc decizia”,  a mărurisit fosta lideră mondială, pentru Eurosport.