14.2 C
Iași
luni, mai 27, 2024

Ilarion Ciobanu, un actor fantastic, cu o viaţă ce pare a fi scenariul unui film

Must Read

Ilarion Ciobanu s-a născut în data de 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, astăzi pe teritoriul Republicii Moldova, într-o familie cu trei fraţi.

Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, aşa că îşi căuta de lucru în funcţie de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanţa, oraş în care a şi murit, într-un accident, în anul 1939, când micul Ilarion împlinise opt ani.

Mama sa a luat copiii şi s-a mutat la Constanţa. Acolo a fost nevoită să muncească din greu pentru a-şi întreţine familia, inclusiv ca bucătăreasă la spital.

Ilarion Ciobanu a avut o copilărie dificilă

Ilarion a crescut la malul mării, având parte de o copilărie zbuciumată, fraţii săi murind la vârste fragede.

La doar 12 ani, s-a angajat ca „băiat la prăvălie”, apoi a devenit hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele.

Tot la 12 ani, în vreme de război, a fost arestat, după ce împreună cu nişte prieteni, aflaţi în căutare de porumbei prin magaziile Oborului din Constanţa, a intrat într-un depozit de torpile nemţeşti. Copiii au fost reţinuţi, au fost duşi la chestură şi au fost bătuţi. Dar, copii fiind, au fost eliberaţi a doua zi.

Ilarion a mers, cu primii bani câştigaţi în port, ca hamal, să îi cumpăre mamei sale o haină de astrahan, apoi i-a dăruit-o acesteia, a îmbrăcat-o cu cadoul, şi a invitat-o la o „mândră” plimbare pe faleza din Constanţa.

S-a angajat, apoi, ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde a devenit fruntaş şi a fost medaliat. A fost şi şofer de basculantă, fiind angajat să transporte piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Sportiv de performanţă

În tinereţe a practicat rugby de performanţă, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”. Era un înaintaş de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit „Claris” sau „Gloabă“. Asta pentru că „era înalt şi alerga ca un cal“.

La vârsta de 20 de ani a trăit drama pierderii mamei sale, pe când aceasta nu împlinise 39 de ani.

Imediat după aceea, Ilarion s-a căsătorit cu o profesoară de limba franceză. Acest mariaj nu a durat prea mult timp, iar după divorţ, aceasta s-a mutat definitiv la Paris.

Ilarion a încercat, apoi, să intre la mai multe facultăţi – construcţii navale, mecanică, geografie – însă viitorul mare actor nu părea atras de niciuna dintre aceste specializări.

Tânărul care a visat toată viaţa să devină marinar, şi-a încercat, în anul 1958, şansa de a intra la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, lucru pe care l-a reuşit, însă la scurt timp, şi această instituţie de învăţământ i s-a părut plictisitoare.

A cunoscut consacrarea ca rugbist la clubul „Dinamo, iar în perioada 1959 – 1962 şi-a încheiat cariera sportivă la clubul „Progresul”.

A apărut pentru prima dată într-un film, în anul 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie”, însă anul 1960, este cel al debutului său oficial în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul Mitru Moţ, alături de Ion Besoiu și Flavia Buref, o producţie care avea să primească Premiul de Argint la a doua ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, un an mai târziu.

După renunţarea la facultate şi debutul în „Setea”, s-a angajat ca electrician la Teatrul Municipal – Teatrul Bulandra de mai apoi – apoi este trecut pe un post de “actor corp ansamblu”, însă teatrul nu îl va atrage niciodată în întreaga sa carieră artistică.

A trăit o poveste de dragoste alături de o dansatoare din anasamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care a devenit între timp asistentă medicală, şi cu care s-a căsătorit de două ori, divorţând de tot atâtea ori, până în anul 1965.

În anul 1972, Ilarion s-a căsatorit cu Marion, cei doi adoptând-o pe pe Natalia Doina, fiica din prima căsătorie a soţiei, iar în anul 1978 s-a născut Ioachim, care a absolvit tot I.A.T.C.-ul.

În anul 1961, a jucat rolul Popescu în „Omul de lângă tine”, un film regizat de Horea Popescu, în care a jucat alături de actorii Silvia Popovici, Victor Rebengiuc şi George Mărutză, apoi îl joacă pe ţăranul Petre Petre în „Răscoala”, o dramă în regia lui Mircea Mureșan, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu cu același nume, alături de Emil Botta și Nicolae Secăreanu (film pentru care regizorul a câștigat premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din anul 1966).

Au urmat rolurile din „Vremea zăpezilor” (1966) regizat de Gheorghe Naghi şi jucat alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila şi Toma Caragiu, „Columna” (1968), un film istoric româno-est german regizat de Mircea Drăgan, după scenariul scris de Titus Popovici. A fost, apoi, personajul Stroe Buzescu în filmul istoric „Mihai Viteazul” (1970), regia Sergiu Nicolaescu, jucând alături de Olga Tudorache şi Amza Pellea, a jucat în „Asediul” (1970), regia Mircea Mureșan, a fost comisarul Roman în „Cu mâinile curate” (1972), regia Sergiu Nicolaescu, alături de Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Dinică, „Ultimul cartuș” (1973), în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Ultimii ani şi moartea lui Ilarion Ciobanu

După Revoluţie, Ilarion Ciobanu a apărut mai rar pe marile ecrane. Marele actor a fost şi un talentat poet, creaţiile sale fiind publicate în Revista „Cinema”, dar şi un iscusit prozator, fiind autorul volumului „Un far la pensie”.

Ilarion Ciobanu a primit numeroase premii de-a lungul carierei sale, fiind unul dintre puţinii actori români care s-au dedicat în totalitate filmului. În anul 2004, actorul a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Comandor, categoria D „Arta spectacolului”, „pentru întreaga activitate şi talentul interpretativ pus în slujba filmului românesc”.

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, fiind răpus de o boală incurabilă, cancer faringian. Avea 76 de ani. Trupul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești din Capitală şi, conform dorinţei sale, cenușa sa a fost aruncată în Marea Neagră.