Uleiul din arbore de ceai – tratamentul miraculos ce pune capăt acneei

0

Uleiul din arbore de ceai (sau Tea Tree Oil) este o substanță extrem de complexă, care conține aproximativ 50 de componente organice. Are calități dezinfectante și de vindecare, nu înțeapă atunci când este aplicat pe zonele care trebuie tratate, dar cei cu pielea sensibilă pot simți o ușoară arsură și o amorțire a zonei unde a fost aplicat uleiul.

Uleiul-din-arbore-de-ceai--5-beneficii-uimitoare-pentru-frumusetea-ta

Tratează acneea!

Eu am scăpat de acneea vulgară într-o lună. Specialiștii spun că sunt necesare doar două săptămâni, însă la mine a fost un caz mai grav, așa că am continuat încă două săptămâni. Uleiul din arbore de ceai dezinfectează fața (dacă vorbim de acneea cauzată de bacterii, ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori) și curăță porii, micșorează coșurile mai mari și vindecă zonele roșii rămase după dispariția coșurilor.

Eu consum câte o sticluță pe săptămână (una costă de la 15 până la 30 de lei) și o folosesc așa: dimineața, la prânz și seara îmi curăț fața cu apă călduță și gel antibacterian, apoi pun pe degete câteva picături și ung toată fața. Masez vreo 2-3 minute, până simt că a intrat bine în piele și gata. La început simt o mică senzație de răcoare și de înțepătură (asta pentru că eu am pielea sensibilă și se înroșește repede).

castor-oil-skin-treatnment

Trebuie să fii atent / atentă la cât de mult pui pe față. Dacă simți că pielea te mănâncă a doua zi, folosește mai puțin și rărește aplicările. În prima săptămână, pielea mea era foarte roșie și mă ustura, dar apoi aplicam seara ulei de argan și foloseam ulei din arbore de ceai doar dimineața sau la prânz. Acum pielea mea s-a împrietenit cu el și este foarte ascultătoare. Totuși, dacă simți că e prea concentrat, varsă o sticluță întreagă de ulei într-o sticlă de apă plată de 0,5 l și apoi completează cu apă. Agit-o bine și aplică de câte ori simți nevoia. Soluția care rezultă este mai slabă, dar la fel de eficientă și poate fi folosită și ca soluție tonică dimineața. Uleiul are un miros mai neplăcut și puternic, ca de benzină, așa că poate ar fi mai bine să aplici când vii acasă. Îți recomand cu încredere uleiul din arbore de ceai dacă vrei să scapi de acnee.


Tratează mătreața!

Este perfect pentru tratamentul împotriva mătreții. Masează scalpul cu câteva picături din arbore de ceai înainte să te speli pe cap și așteaptă 20-30 de minute, apoi spală normal. Doctorii recomandă să te speli de două ori pe săptămână timp de 1-2 luni pentru ca efectele să fie vizibile.

wash-your-hair-the-right-way


Te scapă de mușcăturile de insecte!

Eu am multe pisici și, chiar dacă fiecare are zgarda ei anti-purici, se mai întâmplă câteodată să mai supraviețuiască vreunul și să se mute la mine pe canapea sau în pat. Dimineața se mai întâmplă să mă trezesc cu câte o ciupitură pe braț sau pe gât. Ca să scap de ea, aplic o picătură de ulei de arbore de ceai și se micșorează vizibil. În 2-3 zile, trece cu totul, nu mai rămâne nici măcar un semn. Este valabil și pentru ciupiturile de țânțari, păianjeni sau furnici.

3d46de7615b4ec5b77a23d36ac424531-300x238


Tratează infecțiile respiratorii!

Se întâmplă să mai răcești și să ai nasul înfundat mai tot timpul? Pune niște apă fiartă într-un lighean și adaugă 2-3 picături de ulei de arbore de ceai, apoi fă inhalații. Nu deschide ochii, pentru că te vor ustura, însă poți să respiri pe nas sau pe gură. Fă asta câteva zile la rând și vei scăpa de nasul înfundat. Dacă simți că nu te ajută, pune câteva picături pe o batistuță și ține-o la nas cât poți, până când se desfundă aproape de tot.

inhalatii


Tratează candidoza! (fetelor, asta e pentru voi)

Candidoza este o afecțiune atât de răspândită în rândul femeilor din ziua de azi, încât ies pe piață tot felul de medicamente ciudate care au o grămadă de reacții adverse. Eu îți recomand cu căldură să încerci băi locale cu puțin ulei de arbore de ceai. Poți chiar să picuri puțin pe un tampon și să îl ții în interior pe parcursul zilei.


Atenție!

  • Nu trebuie aplicat pe răni deschise!
  • Nu trebuie înghițit sau ingerat!
  • Dacă simți orice disconfort, oprește tratamentul!
  • Nu îl folosi în doze foarte mari!