Dacă ai muncit în această perioadă, vei avea o pensie mai mare.

Must Read

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a declarat că persoanele angajate în această perioadă vor beneficia de un plus de 10% la pensie.

Conform oficialului, majorarea este o compensare pentru drepturile salariale din acest interval, specific al 13-lea salariu.

Acești bani nu au fost incluși în calculul pensiei până acum.

Nu doar cei care au muncit între 1975 și 2001 vor primi o pensie mai mare, ci și cei care lucrează în prezent în străinătate.

„Pentru pensie se poate cupla stagiul de cotizare dintr-un stat membru UE în alt stat membru UE, iar punctajul și valoarea se acordă exclusiv pentru perioada lucrată în acel stat.

„Dacă în România o persoană a lucrat 10 ani dar are nevoie de minim 15 ani vechime pentru pensie, va putea utiliza vechimea stagiu de cotizare din alt stat membru UE, dar va primi punctaj strict pe baza contribuțiilor efectuate în acel stat”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Se vor oferi mai mulți bani la pensie începând cu 1 septembrie
Începând cu data de 1 septembrie, toate pensiile din România vor fi recalculate.

Valoarea punctului de pensie va fi crescută cu 15%, de la 1.100 lei la 1.265 lei.

Absolvent al FJSC în anul 2014, am scris pentru mai multe publicații renumite din România.