Pensionarii obligați să returneze sume către stat: Anunțul Casa de Pensii.

Must Read

Vești negative pentru pensionari. Săptămâna aceasta, un număr semnificativ de seniori vor fi nevoiți să restituie sume statului.

Este important de menționat că nu se referă la recalcularea pensiilor din anul 2024, ci la o reglementare anterioară din 2010. Astfel, deși au trecut peste 3 ani de când a fost identificată problema, pensionarii care au beneficiat de pensii majorate din cauza unor erori de calcul din partea caselor de pensii vor fi obligați să restituie sumele respective.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că diferențele dintre sumele acordate de casele de pensii și cele corecte trebuie recuperate, iar calculul acestora va fi efectuat retroactiv, începând de la data la care erorile au fost constatate.

Ce se va întâmpla după identificarea acestei erori?

Instanțele de judecată sunt împărțite în ceea ce privește aplicarea prescripției pentru diferențele de pensie. În plus, acum se discută dacă diferențele în drepturile de pensie pot fi acordate sau recuperate doar pentru ultimele 3 ani.

Legea nr. 263/2010, articolul 107 alineatul (1), stipulează că în caz de constatare a diferențelor între sumele stabilite și cele corecte după stabilirea și plata pensiilor, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va efectua modificările necesare printr-o decizie de revizuire, fie din oficiu, fie la cererea pensionarului.

De asemenea, alineatul (2) din același articol specifică faptul că sumele rezultate în urma acestor modificări se acordă sau se recuperează în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

Despre Florin Tomescu

Absolvent al FJSC în 2014, am contribuit la diverse publicații notabile din România.