Nouă state membre UE nu dispun de o strategie națională antifraudă și nu pregătesc una.

Must Read

În 2025, raportul Comisiei Europene subliniază că nouă state membre nu dispuneau de o strategie națională antifraudă eficientă pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene. Aceste state sunt Estonia, Grecia, Croația, Lituania, Austria, Polonia, Slovenia, Finlanda și Suedia. Deși zece țări aveau deja o strategie care aborda cel puțin problemele legate de fraudele împotriva fondurilor europene, alte opt se aflau în proces de adoptare a unei astfel de strategii. În contrast, cele nouă state menționate mai sus nu erau în curs de elaborare a unei strategii naționale.

Un element important de menționat este că în 2025 nu s-a înregistrat nici o nouă strategie națională antifraudă adoptată, cu excepția cazului Ciprului, care a finalizat adoptarea sa abia în 29 mai 2026. România, pe de altă parte, se remarca prin adoptarea unei strategii în 2023. Comisia propune că toate statele membre să fie obligate să dezvolte strategii antifraudă cuprinzătoare între 2028 și 2034, bazate pe evaluări riguroase ale riscurilor.

Strategiile naționale antifraudă joacă un rol esențial în a căuta soluții pentru prevenirea, detectarea și investigarea fraudelor și neregulilor care afectează fondurile europene. Aceste documente definitorii delinează responsabilitățile instituțiilor, procedurile de cooperare între autorități și măsurile pentru recuperarea fondurilor. Deși legislația Uniunii Europene nu impune un astfel de cadru, toate statele membre au obligația fundamentală de a combate fraudelor care afectează interesele financiare ale Uniunii.

Implicarea Comisiei în promovarea acestor strategii subliniază importanța colaborării între ministere, autorități de management și instituții de aplicare a legii. În 2025, numai zece state aveau o strategie națională antifraudă activă, cu alte opt în proces de creare a una. În contrast, nouă state, din diverse colțuri ale Uniunii, nu aveau încă o strategie, ceea ce evidențiază discrepanțele existente în abordarea problemelor de fraudă la nivel european.

Chiar dacă absența unei strategii distincte nu indică neaparat lipsa măsurilor antifraudă, aceasta sugerează o posibilă dispersie a reglementărilor în alte acte legislative sau strategii sectoriale. Raportul menționează că 22 din cele 27 de state aveau alte tipuri de strategii pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, subliniind că măsurile antifraudă sunt adesea integrate în alte documente.

Motivările pentru care unele guverne nu au adoptat strategii diferă de la ideea că sistemele actuale sunt suficiente, la lipsa de decizie politică. Obstacole legislativ și desfacerile responsabilităților între instituții au fost invocate, mai ales în cazul țărilor precum Grecia și Slovenia.

Adoptarea unei strategii antifraudă poate aduce beneficii importante, cum ar fi îmbunătățirea cooperării între instituțiile implicate. Un cadru bine definit ajută la clarificarea responsabilităților și facilitează coordonarea între autoritățile competente, astfel încât să se evite suprapunerile în acțiuni.

Comisia Europeană intenționează ca aceste strategii să devină parte integrantă a bugetului multianual pentru perioada 2028–2034, trecând la o abordare bazată pe performanță și rezultate, similară cu cea din Mecanismul de redresare și reziliență. În aceste demersuri, se preconizează o responsabilitate mai mare atribuită autorităților naționale pentru controlul fondurilor, ceea ce necesită o capacitate administrativă sporită și o colaborare mai strânsă între organismele antifraudă naționale și cele europene.

În concluzie, eficiența acțiunilor antifraudă nu depinde doar de existența unei strategii, ci și de implementare, cooperare între instituții și acces la date. Absența unei strategii naționale antifraudă nu indică neapărat ineficiența sistemului unui stat, iar Comisia subliniază că un cadru comun este esențial pentru o abordare integrată în combaterea fraudelor. Raportul Comisiei are în vedere provocările și recunoaște diversele soluții adoptate de statele membre, fiecare având nevoie de o strategie corespunzătoare pentru a răspunde eficient la nevoile specifice.