O nouă viziune pentru apărarea europeană în cadrul NATO
Trei experți în securitate sugerează că aliații europeni ar putea conduce apărarea continentului prin intermediul NATO, chiar și în situația în care Statele Unite ar decide să nu participe la un conflict european. Această propunere vizează extinderea principiului „separabil, dar nu separat” folosit în cadrul mecanismului Berlin Plus, acordând Europei capacități proprii, o comandă clară și integrarea descurajării nucleare, alături de noi reguli politice de decizie.
Într-o analiză publicată de Carnegie Europe, Hans-Dieter Lucas, Adam Thomson și Pierre Vimont subliniază importanța pregătirii aliaților europeni pentru a asigura apărarea colectivă. Aceștia propun dezvoltarea graduală a unor capacități europene care să funcționeze paralel cu structurile NATO, estimând anul 2035 ca un orizont politic realist pentru Europa să își asume responsabilitatea principală în propria apărare.
Autorii propun ca Franța, Germania și Regatul Unit să fie inițiatorii acestui proces, având în vedere puterea militară convențională a acestora, precum și capacitățile nucleare ale Franței și Marii Britanii. Polonia, Italia, Finlanda și Suedia ar putea aduce un plus de valoare acestui demers. Este important de menționat că orizontul 2035 este o sugestie și nu un termen oficial adoptat de NATO pentru transferul conducerii.
Modelul face referire la Berlin Plus, care permite Uniunii Europene să utilizeze capacitățile și structurile NATO pentru operațiuni conduse de UE în absența angajamentului NATO. Totuși, răman numeroase probleme nerezolvate, inclusiv cele legate de comanda militară, accesul la capacitățile americane, descurajarea nucleară și necesitatea unanimității între europeni.
Această propunere se înscrie într-un context mai larg, al schimbării relației dintre Europa și Statele Unite în cadrul NATO. Summitul NATO din 2026 a reafirmat angajamentul pentru apărarea colectivă, în timp ce statele europene și Canada își asumă responsabilități sporite. Strategia Națională de Apărare a Statelor Unite subliniază necesitatea ca aliații NATO să preia o parte mai semnificativă din apărarea convențională a Europei, chiar cu un sprijin american limitat.
Lucas, Thomson și Vimont nu pledează pentru desființarea NATO sau crearea unei structuri paralele. Scopul propunerii este ca Europa să dezvolte capacități interne suficient de puternice pentru a conduce operațiuni de apărare, în eventualitatea absenței Statelor Unite. Conceptul „separabil, dar nu separat” presupune că forțele europene rămân integrate în structurile NATO, respectând standardele comune și păstrând interoperabilitatea cu forțele americane.
Autorii sugerează ca inițiativa să fie condusă de Franța, Germania și Regatul Unit, datorită influenței lor militare și economice, lăsând deschisă uşa parteneriatelor cu alte state. Aceasta nu impune un directorat formal, ci sugerează o discuție care să abordeze provocările coordonării în cadrul Alianței.
Perioada 2035 este menționată ca un termen în care Europa ar putea atinge o autonomie militară mai etsabilă, legându-se de angajamentele aliaților de a crește investițiile în apărare. Este esențial ca acest plan să definească termene pentru dezvoltarea capacităților conforme și pentru a permite europenilor să depindă mai puțin de sprijinul american în anumite funcții esențiale.
Problemele legate de descurajarea nucleară rămân complicate, datoare rolului preponderent al Statelor Unite în acest domeniu, în vreme ce Franța și Regatul Unit sunt singurele puteri nucleare din Europa care fac parte din NATO. Orice transfer de responsabilitate trebuie să clarifice relațiile dintre aceste capacități nucleare.
În concluzie, analiza propusă de Carnegie Europe reprezintă o tentativă de adaptare a conceptului Berlin Plus, extinzându-l dincolo de operațiunile de gestionare a crizelor. Nu este doar o viziune pentru Uniunea Europeană, ci un cadru care include toate țările NATO, vizând un viitor în care alianțele tradiționale să fie reevaluate, cu scopul de a asigura o apărare mai eficientă și autonomă.
