Atunci când o nouă viață se formează în pântecele unei femei, aceasta va avea mereu grijă de copilul său. Totuși, când mama nu beneficiază de sprijinul unui partener, provocările pot deveni mai mari, dar nimic nu este imposibil pentru o mamă când vine vorba de bunăstarea copilului ei.
În România, la nașterea unui copil, de cele mai multe ori mama este căsătorită, iar în acest caz legea îi oferă protecție atât ei, cât și familiei sale. Dar ce se întâmplă în situația unei mame necăsătorite? Chiar și în cazul în care mama are un partener (dar nu a ajuns la starea civilă din diverse motive), legea pare să nu ofere asistență proaspetei mămici.
Astfel, în situația în care mama nu este căsătorită, pentru a obține certificatul de naștere al copilului, aceasta va trebui să se prezinte la starea civilă împreună cu tatăl.
Ce pași trebuie să urmeze mamele necăsătorite atunci când au un copil:
Iată documentele necesare pentru emiterea certificatului de naștere în cazul în care părinții nu sunt căsătoriți, iar tatăl recunoaște copilul:
• certificatul medical constatator al nașterii, întocmit pe formular tip care trebuie să aibă număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului;
• certificatul de naștere al mamei;
• actul de identitate al mamei;
• actul de identitate al tatălui;
• în cazul în care copilul este recunoscut de tată, ambii părinți vor completa și semna declarația, în fața ofițerului de stare civilă, din care să rezulte numele de familie pe care îl va purta copilul. Tatăl minor poate recunoaște singur copilul dacă face dovada discernământului la momentul recunoașterii printr-o expertiză psihiatrică.
Dacă mama copilului nu este căsătorită și tatăl nu recunoaște copilul, documentele necesare sunt următoarele:
• certificatul medical constatator al nașterii, întocmit pe formular tip care trebuie să aibă număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului;
• certificatul de naștere al mamei;
• actul de identitate al mamei;
• actul de identitate al declarantului, după caz.
În acest caz, certificatul de naștere al copilului poate fi solicitat doar de către mama acestuia.