Angajații de la Metrorex sunt obligați să depună, până la 1 august 2025, adeverințe de recrutare la Compartimentul Personal Organizare, în cazul bărbaților cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, sau Certificat Militar pentru bărbații cu vârsta de peste 35 de ani. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) au afirmat pentru Gândul că acest ordin este unul standard și nu este legat de conflictul din Ucraina.
„Potrivit prevederilor Legii nr 446/2006, Metrorex are o obligație legală în ceea ce privește evidența militară și gestionarea documentelor de mobilizare pentru toți angajații”, se specifică într-un ordin de serviciu emis de Metrorex.
Conform documentului, angajații trebuie să depună următoarele acte la Compartimentul Personal Organizare până la 1 august 2025, pentru completarea dosarului personal:
Adeverință de recrutare, pentru cetățenii români, bărbați cu vârste între 20 și 35 de ani, care pot executa serviciul militar.
Certificat Militar, pentru cetățenii cu vârsta de peste 35 de ani care nu au finalizat stagiul militar, precum și pentru rezerviștii de peste 55 de ani.
„Dacă nu aveți unul dintre aceste documente, trebuie să vă prezentați la Centrul Militar de care aparțineți și să solicitați eliberarea unui echivalent, conform celor menționate anterior”, se mai indică în document.
MApN: Aceste proceduri sunt standard, se desfășoară anual și nu sunt legate de contextul de securitate actual.
Reprezentanții Ministerului Apărării au confirmat pentru Gândul că documentul este unul obișnuit, iar activitatea de la Metrorex nu este influențată de războiul din Ucraina.
„Documentul administrativ care a generat confuzia este eliberat de o structură a Metrorex S.A., pentru a aplica proceduri legale în legătură cu evidența angajaților cu obligații militare. Aceste proceduri sunt standard, se desfășoară anual și nu sunt legate de contextul de securitate creat de invazia Federației Ruse în Ucraina”, afirmă reprezentanții MApN.
Am absolvit FJSC în 2014 și am colaborat cu diverse publicații de renume din România.



