Criminalul din Mureș, pe care autoritățile îl caută de cinci zile după ce a omorât-o pe fosta lui iubită, a fost observat într-o comună din județul Arad, lângă malul Mureșului. Bărbatul de 37 de ani ar fi interacționat cu mai mulți pescari, care ulterior au alertat poliția prin apelul la 112, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.
UPDATE: Polițiștii au intensificat patrulările duminică noapte în comuna din Arad unde a fost văzut criminalul din Mureș. Locuitorii au relatat pentru Antena 3 CNN întâlnirile lor cu Emil Gânj.
„M-am uitat spre apă și am observat pe stânga. L-am întrebat dacă pescuiește și a spus că nu. Apoi s-a apropiat de mine și mi-a povestit, pe scurt, că a mai fost în închisoare, dar nu acum. A spus că îi este foarte foame și că își caută un loc unde să se adăpostească, ca și cum ar fi vrut să-l iau eu acasă. Când m-a văzut scoțând telefonul, a plecat imediat”, a relatat un localnic.
„Se întindea pe o grămadă de paie și a venit spre mine. Tânărul i-a pus mai multe întrebări, l-a întrebat ce face, cine este, iar el a spus că este fugit de poliție. Părea extrem de obosit, era murdar și flămând. I-am oferit puțină șuncă și pâine. Nu a vrut inițial. A spus că a fost în închisoare și are probleme cu poliția. I-am spus tânărului: sună la 112. Tânărul s-a opus, spunând că nu este el. Am căutat pe Facebook, l-am recunoscut și 50-60% am fost sigur că este el, astfel încât tânărul a sunat la 112”, a mai adăugat un alt localnic.
Polițiștii suspectează că Emil Gânj intenționează să fugă din țară, deoarece zona în care a fost văzut se află aproape de graniță.
După ce a omorât-o pe Anda, o tânără mamă de 23 de ani, bărbatul a plecat pe jos de-a lungul malului Mureșului. A stat de vorbă cu mai mulți pescari dintr-o comună din Arad, iar aceștia au alertat autoritățile.
Sute de forțe de ordine îl caută intens cu drone și câini de urmă în zone precum lanuri de porumb, stâne, cimitire și clădiri abandonate, de cinci zile.
De altfel, individul fusese căutat de poliție și în trecut, atunci când și-a ucis fosta iubită în vârstă de 23 de ani, după care a incendiat locuința ei.
Conform surselor din anchetă, criminalul ar avea complici care îl ajută să evite poliția. Unii dintre apropiații săi au început să colaboreze cu autoritățile sâmbătă. „Deja o primă persoană a fost audiată”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.
Bărbatul era căutat din anul trecut. Pe 23 februarie 2024 a fost emis un mandat de arestare pe numele său, după ce a agresat-o grav pe Anda. Poliția nu a reușit să-l localizeze pe bărbat, care mai fusese condamnat în trecut și a petrecut timp în închisoare pentru crimă. A reușit chiar să o răpească pe tânără și să o țină captivă timp de două zile, până când aceasta a reușit să scape.
Emil Gânj are 37 de ani, 1,75 metri înălțime, cântărește aproximativ 65-70 kg, are o constituție atletică, părul foarte scurt și barbă. Dacă îl observați, sunați urgent la 112.