Președintele Nicușor Dan își explică absența de la reuniunea ONU prin alegerea de a rămâne în țară pentru întâlnirile coaliției, discuțiile cu investitorii străini și sesiunea CSAT.
„Am considerat că este mai important să fiu în țară în această perioadă de 5-6 zile. Am organizat o ședință de coaliție, am discutat cu investitori care se află deja în România și am avut o întâlnire CSAT. M-am ocupat și de niște legi care trebuie promulgate sau trimise… Activitate de președinte”, a declarat șeful statului la Digi 24.
În locul său, România a fost reprezentată de ministra de Externe, Oana Țoiu.
„Întotdeauna există un calcul de oportunitate. România a fost prezentă, având o delegație condusă de doamna ministru de Externe. În toate secțiunile conferinței, România și-a exprimat poziția. Ne-am consultat înainte ca delegația să plece, dar este un calcul de oportunitate…”, a adăugat Nicușor Dan.
„România a avut o delegație condusă de doamna ministru de Externe și a exprimat punctul de vedere în toate secțiunile conferinței. Desigur, ne-am consultat înainte de plecare și am purtat o dezbatere internă, însă, cum am menționat, este vorba de un calcul de oportunitate”, a afirmat Nicușor Dan.
Întrebat de ce nu a considerat oportun să participe personal, Nicușor Dan a răspuns: „Președinții altor țări sunt în funcție de 3 sau 5 ani, iar unii dintre ei au deficite mai mici decât România. Să lipsești din țară timp de 5-6 zile sau să fii prezent, am considerat că este mai util să rămân în țară în această perioadă”.
El a oferit câteva exemple de activități desfășurate în țară în aceste zile, susținând că „unele dintre ele” erau mai importante decât participarea la Adunarea Generală a ONU.




