După o toamnă neobișnuit de blândă, România se confruntă brusc cu un episod rece, cu temperaturi care pot scădea cu până la 10 grade în câteva zile. O masă de aer polar se instalează deasupra țării, iar un ciclon mediteranean este pe cale să aducă ploi torențiale și vânt puternic. Meteorologii precizează că acest fenomen semnalează sfârșitul verii prelungite de care ne-am bucurat până acum.
Primele manifestări sunt deja evidente: în Moldova, temperaturile nu vor depăși 11 grade Celsius, iar răcirea va fi tot mai evidentă în zilele următoare.
„Această schimbare de mase aduce intensificări ale vântului, în principal din sud-vest și est, în sudul Banatului și pe litoral. Vântul va suflă cu intensificări temporare de 40-50 km/h, iar în zonele montane mai înalte, vitezele pot ajunge până la 70 km/h. Ploile sunt posibile aproape peste tot în țară”, a declarat Florinela Georgescu, director ANM.
Specialiștii subliniază că, odată cu avansul ciclonului mediteranean din vestul țării, nu se exclud episoade de lapoviță și ninsoare, mai ales în contextul scăderii accentuate a temperaturilor.
În plus, experții de la „Severe Weather Europe” urmăresc cu atenție vortexul polar, acea „pătură” de aer rece deasupra Polului Nord, care influențează iernile în emisfera nordică. Când acesta este puternic, aerul rece rămâne blocat în zona arctică. Din contră, în anii cu vortex slab, aerul polar se revarsă spre sud, provocând ierni severe în Europa.
Anul acesta, prognoza nu este optimistă: vortexul polar este considerat slab. Concluzia meteorologilor este clară: se preconizează o iarnă mai rece și mai grea decât de obicei, cu șanse mari de ninsori abundente. Totuși, există și alți factori care pot influența aspectul sezonului rece.




