22.4 C
Iași
luni, aprilie 29, 2024

„Să mă duc să îmi tai și celălalt picior?” Clujean, umilit pentru pensia de handicap, pe motiv că nu şi-a pierdut ambele picioare

Must Read

Un bărbat din Cluj care are un picior amputat acuză Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Cluj, deoarece îi refuză ajutorul de însoțitor, deși nu se poate descurca singur. Omul a fost umilit în repetate rânduri când a cerut o lămurire pentru nedreptățile suferite.

Drama lui Adrian Pastea a început în aprilie 2023, când i s-a înfundat artera femurală de la piciorul stâng, iar acesta i-a fost amputat. De atunci, bărbatul se află într-o continuă luptă pentru ajutorul de handicap.

“Am fost internat la Chirurgie Cardiovasculară Cluj și s-au făcut trei intervenții pentru a mi se salva piciorul. În 13 aprilie mi-a fost amputat piciorul. Mi-a fost foarte greu, pentru că aveam nevoie de cineva să mă ajute. Am avut și o mică depresie. Vă spun sincer că am vrut să mă urc undeva să mă arunc de la etaj. Mama ce să mă ajute? Mama are 77 de ani. Doar îmi punea masă și mă chinuiam cu un cadru să ajung. Am căzut de multe ori. Mi s-a rupt operația, am fost înapoi la spital”, a precizat Adrian, potrivit stiridecluj.ro.

“Îmi vine să iau un bidon de benzină să îmi dau foc pentru nedreptățile din țara asta”

În august 2023, Adrian a primit grad de handicap grav, fără însoțitor, deși spune că nu se poate întreține singur. Bărbatul primea doar 599 de lei, fără suma pentru însoțitor de 1.900 de lei.

Adrian a încercat chiar să discute cu comisia din Capitală, însă nu a reușit să primească nicio lămurire. Întors la Cluj, bărbatul s-a prezentat la sediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a cere lămuriri despre reducerea gradului de handicap. Răspunsul celor de la DGASPC Cluj a fost halucinant.

“Le-am spus celor de la Cluj că e o bătaie de joc ce mi-a făcut comisia superioară de la București, pentru că am solicitat să mi se dea cu însoțitor, iar o doamnă de la DGASPC Cluj mi-a replicat că trebuia să am ambele picioare tăiate ca să îmi dea cu însoțitor”, a povestit bărbatul.

“Să mă duc să îmi tai și celălalt picior, că sunt disperat? Asta i-am replicat! Îmi vine să iau un bidon de benzină să îmi dau foc pentru nedreptățile astea care se fac în țara asta. Sunt oameni care nu au niciun handicap și le dă certificat de handicap, legitimații de parcare…”, a mai adăugat Adrian.