1.4 C
Iași
miercuri, decembrie 4, 2024

Drama cumplită prin care a trecut Ioana Tufaru după moartea mamei sale. Ce a trebuit să îndure, deși avea sufletul sfâșiat după decesul Andei Călugăreanu

Must Read

Drama cumplită prin care a trecut Ioana Tufaru după moartea mamei sale. Deși s-a scris enorm în ultimii ani despre fiica regretatei Anda Călugăreanu, despre povestea dramatică pe care a trăit-o Ioana în adolescență nu vorbește aproape nimeni.  

În vara lui 1992, Anda Călugăreanu a plecat la ceruri, iar fiica ei, Ioana Tufaru, a ajuns în grija tatălui – Dan Tufaru – chiar dacă acesta le părasise (pe ea și pe mama sa) la scurt timp după nașterea ei.

Din nefericire, după ce a ajuns în grija tatălui ei, Ioana Tufaru a fost retrasă de la liceu și înscrisă la o școală profesională. Ba mai mult decât atât, după ce a terminat școala profesională, Ioana nu ar fi fost acceptată în locuința lui Dan Tufaru.

Ioana Tufaru: ”Gustul dezamăgirii l-am simțit un an mai târziu”

”Nu m-a vrut (n. red tatăl ei), dar pentru că nu a avut încotro a fost obligat să mă ia. Iar eu îmi doream atât de mult să mă duc la el în nebunia mea, în inconștienta mea, poate. Gustul dezamăgirii l-am simțit un an mai târziu, după ce am ajuns la tatăl meu, în momentul în care el m-a retras de la liceu. Eu eram la liceu în clasa a noua. M-a retras spunând că el nu mă poate întreține. Și nu poate să aibă grijă de mine. Pe de-o parte, a făcut un lucru foarte bun. M-a înscris la o școală profesională de arte și meserii în județul Brașov. Acolo au fost cei mai frumoși trei ani din viața mea, de până atunci.

Nu mi-a spus-o personal. Dar motivul este că nu a fost învățat decât să trăiască singur. Așa cum a spus și el, pentru el, viața a însemnat numai băutură și femei. Probabil că îl încurcam în a-și trăi această viață. Stându-i în cale, probabil a încercat să facă toate demersurile de a mă îndepărta”, a povestit ea în emisiunea lui Mihai Ghiță.

Ce a trebuit să îndure, deși avea sufletul sfâșiat după decesul Andei Călugăreanu

În loc de iubire, Ioana Tufaru a primit de la singurul părinte care îi mai rămasese în viață, doar răceală și respingere, ba chiar acesta i-a obținut un diagnostic de retard mintal.

”Pentru a scăpa de mine (n.r. a obținut diagnosticul de redard mintal). Așa cred eu, nu știu. Eu ar fi trebuit să mă întorc acasă, eventual să-mi urmez meseria pentru care aveam diplomă. Atenție, apropo de retard mintal. Un retard mintal termina o școală profesională cu media 9, șefă de promoție? Nu știu cum a obținut acest diagnostic. Probabil că a plătit.

Mi-a zis: ”Uite, eu m-am gândit că cel mai bine pentru tine e să mergi să stai acolo. Am vorbit cu nu știu ce medici să mergi să stai acolo”. Am fugit, pentru că am realizat că nu am ce să caut acolo. Când am realizat că nu se mai poate trăi, pentru că nu aveam cu cine să comunic, să port un dialog. Dacă continuam să trăiesc acolo, îmi cream propria-mi carapace. Am sărit gardul și m-am dus la tata. N-a vrut să mă primească”, a mai spus Ioana Tufaru.