Există pe lume două tipuri de oportunism politic: dramatic și comic. Aceasta distincție nu implică o valoare morală, ci mai degrabă o evaluare a circumstanțelor și a impactului acestora asupra societății. Oportunismul dramatic apare, adesea, în momente cruciale de schimbare. De exemplu, am avut vechi anticomuniști care au îmbrățișat comunismul după 1944, dar și foști comuniști care s-au transformat în anticomuniști după 1990. Acest tip de opportunism nu este doar tactic, ci și strategic, vizând, în general, o reorientare pe termen lung.
Pe de altă parte, există și oportunismul comic, care este tot mai tacticos și superficial. Aceasta se manifestă prin schimbări frecvente și nefundamentate ale partidelor politice în funcție de tendințele electorale temporare. În ultimii ani, am asistat la numeroase astfel de transformări: socialiști deveniți liberali, antioccidentali deveniți eurofili, liberali transformat în conservatori și invers. Aceste schimbări rapide sunt atât de evidente încât devin ușor ridicole, asemeni acrobatilor de circ.
Una dintre cele mai palpitante tumbe politice recente o reprezintă PNL, care, alungat din „patul” unei colaborări îndelungate cu PSD, decide să-și redefinească identitatea ideologică. Acum, PNL nu mai este social-liberal și vrea să devină un partid „conservator”, adoptând o retorică plină de termeni precum „rădăcini” și „rost”. Este, desigur, o alegere discutabilă, dar, din păcate, reflectă realitatea.
Interesant este faptul că această schimbare ideologică a PNL pare să fie în ton cu restul claselor politice din Parlament, toate autoproclamându-se conservatoare într-un mod aproape unanim. Acum, 15 ani, termenul de „conservator” era tratat cu skepticism, iar acum, partide diverse, inclusiv AUR, PSD și gruparea lui Ponta, se consideră „conservatoare”. În acest context, USR se menține ca singura formațiune progresistă, având monopol asupra acestui segment electoral.
Previzibil, următoarea etapă va consta în bătăliile pentru titlul de „adevăratul conservator”—o competiție ce va include figuri precum Simion, Grindeanu, Bolojan și Ponta. Fiecare va încerca să dovedească legitimitatea poziției sale.
Întrebarea esențială este: de ce a devenit conservatorismul atât de atractiv pentru politicienii români? Răspunsul poate fi că pentru aceștia, conservator înseamnă a se conforma unei imagini publice acceptabile, ce include simboluri precum tricolorul, familia tradițională, și valorile naționale. Totodată, conservatorismul în România este adesea sinonim cu patriotismul, dar această asociere este superficială.
În realitate, conservatorismul nu este doar un set de valori; este o abordare profundă asupra vieții. A fi conservator înseamnă a avea o anumită natură umană, care se reflectă în reacțiile spontane la stimulii din jur. Nu este un proces rațional sau voluntar; este o manifestare autentică a felului în care percepem lumea. astfel, o schimbare bruscă de paradigmă, de la un tip de ideologie la alta, este incoerentă.
Așadar, ceea ce observăm în peisajul politic românesc nu este nimic altceva decât o comedie, o farsă, în care actorii se schimbă repede pentru a se adapta la publicul electoral. Cu fiecare ciclu electoral, aceștia vor schimba steagul sub care își desfășoară activitatea în funcție de preferințele populației. Percepția de autenticitate în politică devine tot mai rară, iar spectacolul devine o simplă comedie de bulevard.
