Un tânăr de doar 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident de circulație în localitatea Cornova, raionul Ungheni. Familia se pregătește să-l însoțească pe ultimul drum, iar sora sa a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, exprimând durerea provocată de pierderea fratelui.
Incidentul tragic a avut loc pe 13 septembrie, în jurul orei 20:20, pe strada centrală din satul Cornova. Conform informațiilor preliminare oferite de Poliție, tânărul se afla la volanul unei motociclete fără a poseda permis de conducere. În timpul deplasării, acesta a colizionat o mașină parcată pe partea stângă a drumului.
Din cauza impactului, tânărul a suferit răni grave, iar în ciuda intervenției medicale, nu a reușit să fie salvat. Moartea sa, la doar 20 de ani, a lăsat familia și apropiații într-o stare de șoc.
Sora victimei a anunțat că trupul neînsuflețit va fi adus acasă pe 16 septembrie. Aceasta a descris momentul ca fiind extrem de dureros, menționând că familia și-ar fi dorit ca întoarcerea fratelui să fie una fericită, nu umbrită de o tragedie.
„Mâine, 16 septembrie, fratele nostru se întoarce acasă… Pentru ultima dată”, a scris ea într-un mesaj pe Facebook. Sora tânărului a vorbit și despre visurile acestuia și despre faptul că, la vârsta de 20 de ani, viața sa abia începea.
Mesajul include și o referire la nepoțica pe care tânărul nu a mai avut ocazia să o cunoască. Sora a menționat că, în loc să îl întâmpine acasă și să își împărtășească bucuriile familiale, acum trebuie să-l privească într-un sicriu.
„Nu așa ar fi trebuit să fie. Nu acesta era drumul tău, iar ziua aceasta nu trebuia să fie momentul în care să ne luăm rămas-bun de la tine”, a adăugat ea.
Familia a declarat că înmormântarea va avea loc joi, 17 septembrie, de la ora 10:00. Rudele și prietenii sunt așteptați să vină pentru a-i aduce un ultim omagiu.
„Ai plecat prea devreme, dar dragostea noastră pentru tine nu va dispărea niciodată. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a fost mesajul transmis de sora tânărului înainte de funeralii.


