Roberto Emanuele Lungu, cunoscut de familie sub numele de Emi, este un tânăr român născut în Palestrina, la 35 de kilometri de Roma.
A copilărit în Italia, unde își amintește cu drag de plimbările cu familia la Colosseum și de pastele carbonara, relatează Libertatea.
Însă, la vârsta de 13 ani, viața lui a luat o turnură neașteptată când familia s-a mutat în România, în satul Albele din apropierea orașului Onești.
Tatăl lui Emi s-a hotărât să se întoarcă în România după ce s-a îmbolnăvit de hernie de disc, a fost operat de două ori în Italia și n-a mai putut să muncească în construcții.
Era cea mai bună soluție pentru familie: să renunțe la casa închiriată în Italia și să se stabilească la Albele, în județul Bacău, unde și-au ridicat o casă cu banii câștigați în străinătate.
Fără prea multe explicații, Emi a fost informat de mutarea definitivă a familiei în timpul călătoriei cu mașina către România, unde credea că merge doar în vacanță.
A sosit într-un sat românesc unde drumurile nu erau asfaltate, un contrast puternic față de frumusețea satului italian Castel San Pietro Romano, unde locuia înainte.
Adaptarea la noua realitate a fost dificilă pentru băiat
Nu vorbea fluent românește, era nevoit să se trezească devreme pentru a ajunge la școală în Onești și s-a confruntat cu reacții neplăcute din partea colegilor care îl percepeau ca fiind diferit.
Deși a reușit să promoveze examenul de bacalaureat în România, Emi a rămas cu sentimentul că Italia reprezintă adevărata sa casă și identitate.
În prezent, tânărul lucrează în Norvegia, în vacanțe, la ferma mătușii sale. Plănuiește să strângă bani pentru a se înscrie la Facultatea de Mecanică din Iași.
Deși România este acum casa lui, visul lui este să se stabilească în Norvegia sau America, unde speră să-și deschidă o firmă în domeniul mecanicii auto.
Despre experiența sa în România, Emi reflectează: „Nu vreau să rămân în România; cu cât mai repede plec de aici, cu atât e mai bine. Nu-mi place limba, nu-mi place mâncarea. M-au luat prea dintr-odată când am plecat și mie mi s-a pus pata.”
Totuși, deși nu plănuiește să se stabilească în Italia, Emi își dorește să obțină cetățenia italiană, afirmând:
„Eu mă simt italian sută la sută. Mi-e foarte greu să mă exprim în română, în italiană mi-e mai ușor. Gândesc în italiană, vorbesc în italiană, mă port ca un italian.”
Povestea lui Emi este o ilustrare a complexității identității și a modului în care locurile în care trăim ne formează și ne influențează percepțiile despre cine suntem.
