7.3 C
Iași
luni, aprilie 29, 2024

Anunț de ultimă oră pentru românii care stau la curte! Greșeala uriașă care îți poate aduce amenzi de 20.000 de lei

Must Read

În România foarte mulți oameni locuiesc la curte, iar în această perioadă majoritatea își curăță grădinile de uscături. Însă foarte puțini știu că un obicei pe care îl practică de ani de zile le poate aduce amenzi de până la 20.000 de lei.

Anunț de ultimă oră pentru românii care stau la curte! Potrivit Legii Compostului care a intrat în vigoare la data de 20 februarie 2021, arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și a deșeurilor compostabile este interzisă.

Anunț de ultimă oră pentru românii care stau la curte!

Astfel, persoanele care încalcă această lege riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei, în cazul în care sunt persoane fizice.

În cazul persoanelor juridice amenzile sunt uriașe, fiind cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.

Aceste sancțiuni sunt aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu.

”Este obligatorie colectarea separată a deșeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe. Persoanele fizice și juridice care generează deșeuri biodegradabile au obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea lor”, se arată în corpul legii.

Amenzi uriaşe mai ales primăvara şi toamna, când plouă abundent

Proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe terenul proprietarului vecin. Codul civil prevede amenzi drastice pentru cei care încalcă regula.

Amenzile devin tot mai drastice pentru românii care locuiesc la curte și nu respectă legile. O reglementare prevăzută în Codul Civil spune clar care este locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul casei.

Legislația civilă autohtonă stabilește inclusiv locul în care trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul unei case, atunci când plouă.

În articolul 611 din Codul civil, ce este denumit „Picătura streșinii”, este stabilit unde trebuie să se scurgă apele pluviale de pe acoperișul locuinței.

Concret, „proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”, după cum prevede actul normativ. Cu alte cuvinte, fiecare proprietar trebuie să se asigure că apa de ploaie se scurge în propria curte, nu în curțile altora.

În altă ordine de idei, în Codul civil există și reguli cu privire la distanța minimă față de hotar ce trebuie respectată la construcții, plantarea arborilor sau montarea ferestrelor de vedere.

În cazul construcțiilor, proprietarul trebuie să respecte o distanță minimă de 60 de centimetri față de linia de hotar. În cazul sădirii arborilor, precum și pentru ferestrele de vedere orientate către vecin, distanța minimă este de doi metri, potrivit avocatnet.ro.

Există și articole clare ce prevăd regulile legate de distanța minimă în construcții, distanța minimă pentru arbori sau pentru fereastra de vedere. Dacă nu sunt respectate, proprietarii riscă, la fel, amenzi mari.

„Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”, arată articolul 612, denumit „Distanţa minimă în construcţii”.

Cum trebuie plantați pomii în curte
Articolul 613, denumit „Distanţa minimă pentru arbori”, arată că arborii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 metri cu anumite excepții, dispozițiile legale precizând și ce drepturi are vecinul afectat de nerespectarea dispozițiilor legale.

Astfel că:

„(1) În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanţă de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

(2) În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, arată articolul 613.